Complexul Stadionul Tineretului intră într-o nouă etapă Proiectul pentru transformarea fostului Stadion al Tineretului din Craiova într-un complex sportiv multifuncțional face un…
Autoritățile locale din Craiova extind, începând de luni, programul de transport școlar gratuit. Elevii din ciclul primar ai Colegiului Național „Carol I”…
Clădirea în care funcționează compartimentele de Psihiatrie Pediatrică și Neurologie Pediatrică din cadrul Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie Craiova va intra într-un amplu…
Primăria Municipiului Craiova informează că vor fi instituite restricții de circulație pentru desfășurarea partidei de fotbal dintre Universitatea Craiova și UTA Arad, programată sâmbătă, 18 iulie…
Craiovenii care își doresc un companion loial sunt invitați să participe la un nou târg de adopții canine organizat de Salubritate Craiova,…
PROGRAM ZILELE MUNICIPIULUI CRAIOVA Joi, 04 iunie 10:00 – 21:00 Str. Theodor Aman ExpoFlora 10:00 – 21 :00 Piața William Shakespeare Târg…
Ieri, 2 iunie, în intervalul orar 10.00-14.00, polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Transporturi Aeriene Craiova, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului…
Primăria Municipiului Craiova organizează, începând cu 1 iunie 2026, o nouă ediție a evenimentului „Zilele Craiovei”, cu activități dedicate tuturor vârstelor și…
Consiliul Local Craiova le-a conferit, sâmbătă, componenților echipei de fotbal Universitatea Craiova și antrenorilor titluri de cetățean de onoare al orașului, după…
Primăria Craiova anunță restricții de circulație pe mai multe străzi și parcări din municipiu, în perioada desfășurării Festivalul Internațional Shakespeare Craiova. Circulație…
Casa Studenților din Craiova a găzduit semifinala celei de-a IV-a ediții a ”Maratonului pentru Educație Antreprenorială”, program inițiat de Confederația Națională pentru…
Primăria Craiova a lansat procedura de achiziție publică pentru execuția lucrărilor aferente proiectului ”Modernizarea infrastructurii verzi-albastre din municipiul Craiova prin înființarea Parcului…
Trei agenți de securitate din Craiova, cu vârste între 55 și 64 de ani, au fost reținuți de polițiști după ce ar…
Detașamentul 1 de Pompieri Craiova a intervenit de urgență pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs într-un apartament din municipiu, situat pe…
Impozitele din 2026 pe locuințe pentru persoanele fizice din Craiova au fost majorate, de administrația locală, cu circa 80% față de anul…
