In vizor

CFR SA – A fost stabilit câştigătorul contractului pentru consultanţa şi supervizarea proiectării şi execuţiei lucrărilor pentru reabilitarea unui lot al magistralei Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeş

Contractul pentru consultanţa şi supervizarea proiectării şi execuţiei lucrărilor pentru reabilitarea unui lot de peste 44 de kilometri al magistralei Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeş a fost câştigat de Asocierea MGGP (lider) – KONSENT – MGGP ENGINEERING S.R.L, cu o propunere financiară de 12.115.059,80 lei, fără TVA, informează CFR SA, care precizează că reabilitarea tronsonului are ca obiectiv modernizarea infrastructurii şi a sistemelor feroviare pentru atingerea unor viteze de 100–120 km/h pentru trenurile de marfă şi 120–160 km/h pentru trenurile de călători.

”În data de 04.03.2026, a fost publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) Raportul Procedurii pentru contractul având ca obiect „Servicii de Consultanţă şi Supervizare a proiectării şi execuţiei lucrărilor pentru Reabilitarea magistralei Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeş, parte a Coridorului Orient/Est-Mediteranean” – LOT 2: Filiaşi (Cap Y) – Igiroasa (Cap Y), km 286+735 – km 331+000. Comunicările privind rezultatul au fost transmise ofertanţilor. După expirarea termenului legal de 10 zile pentru depunerea contestaţiilor, în absenţa acestora, contractul poate fi semnat”, anunţă Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” S.A.

Contractul vizează servicii de coordonare, consultanţă şi supervizare pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor aferente tronsonului Filiaşi – Igiroasa, parte a Magistralei 100, cu o lungime de 44,265 km.

Activităţile se vor desfăşura pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Craiova, în judeţul Dolj.
Supervizorul va urmări implementarea soluţiilor tehnice, respectarea cerinţelor de calitate şi siguranţă, precum şi conformitatea cu prevederile contractuale şi standardele tehnice aplicabile infrastructurii feroviare.

Reabilitarea tronsonului are ca obiectiv modernizarea infrastructurii şi a sistemelor feroviare pentru atingerea unor viteze de 100–120 km/h pentru trenurile de marfă şi 120–160 km/h pentru trenurile de călători.
”Investiţia contribuie la eliminarea blocajelor, creşterea capacităităţii de tranzit, reducerea timpilor de parcurs, îmbunătăţirea accesului la reţeaua TEN-T, creşterea siguranţei circulaţiei, reducerea emisiilor de carbon şi a consumului de energie electrică”, precizează compania.

Durata totală estimată a contractului este de 183 de luni, structurată astfel: 12 luni pentru proiectare, 48 luni pentru execuţia lucrărilor, 120 luni perioadă de garanţie şi notificare a defectelor şi 3 luni pentru etapa post-garanţie şi închiderea contractuală.

În urma aplicării criteriului de atribuire „cel mai bun raport calitate-preţ”, a fost declarată câştigătoare oferta depusă de Asocierea MGGP (lider) – KONSENT – MGGP ENGINEERING S.R.L., cu un punctaj total de 100 de puncte şi o propunere financiară de 12.115.059,80 lei, fără TVA.

Proiectul este inclus în Master Planul General de Transport al României şi este propus pentru finanţare prin Programul Transport 2021–2027, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, precum şi din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual, potrivit programelor de investiţii publice aprobate conform legii.

Exit mobile version