Politica

Snoop.ro: Campania PNL de pe TikTok ajunsă să-l susțină pe Georgescu „a fost ideea lui Rareș Bogdan”

O investigație realizată de Snoop.ro aduce noi informații despre campania de pe TikTok prin care liberalii l-au promovat pe Călin Georgescu.

„A fost ideea lui Rareș Bogdan”, afirmă mai mulți lideri din conducerea actuală și anterioară a PNL, referindu-se la campania plătită de liberali, despre care documentele CSAT sugerează că a fost creată în favoarea lui Călin Georgescu.

Citește și: Bolojan neagă că PNL a plătit o campanie care l-a promovat pe Călin Georgescu pe TikTok

Eurodeputatul a confirmat ceea ce mai multe surse din PNL au menționat: că începând din primăvară a adus firma FameUp în PNL, platforma responsabilă cu transmiterea scripturilor pentru micro-influencerii implicați în campania de pe TikTok.

Liberalul recunoaște că s-a întâlnit cu FameUp, dar susține că nu a fost implicat în campania de la prezidențiale, TikTok neloc fiind în sfera sa de responsabilitate.

„Trebuie întrebați Motreanu, Ciucu, care a fost director de campanie pe online, și Kensington, firma care a avut libertate totală în această privință”, a declarat Rareș Bogdan.

Campania „Echilibru și Verticalitate”, realizată de firma Kensington, l-a promovat pe candidatul Călin Georgescu pe TikTok, generând 2,4 milioane de vizualizări. Reprezentanții Kensington au afirmat pentru Snoop că această campanie a fost deviată și că hashtag-ul inițial era „Echilibru și Seriozitate”, destinat promovării lui Nicolae Ciucă, candidatul liberal.

Mai multe detalii sunt disponibile pe Snoop.ro.

+++

Pe 21 decembrie, Snoop.ro raportase că ANAF a descoperit că PNL a finanțat o campanie care l-a promovat pe Georgescu pe TikTok. Aceasta este campania #EchilibrușiVerticalitate, desfășurată cu influenceri pe TikTok, și despre care un document desecretizat al CSAT afirmă că „este identică cu campania Frate pentru Frate derulată de Rusia în Ucraina” înainte de invazie.

Exit mobile version