In vizor

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie: 20.403 cazuri de abuz, neglijare sau exploatare a copiilor, în anul 2025, cele mai multe produse în mediul familial

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) anunţă, joi, că 20.403 cazuri de abuz, neglijare sau exploatare a copiilor s-au înregistrat în anul 2025, cele mai multe în mediul familial. ”Rolul nostru, la ANPDCA, este de a construi o plasă de siguranţă reală, în care niciun copil să nu se simtă abandonat în faţa suferinţei”, a declarat Helena Omna Raicu, preşedintele ANPDCA. Victimele sau persoanele care cunosc un caz de abuz asupra copiilor pot suna gratuit la 119.

“Astăzi, de Ziua Internaţională a Copiilor Victime ale Agresiunii, ne oprim pentru a privi realitatea dincolo de cifre. Fiecare caz raportat reprezintă un copil care are nevoie de sprijinul, protecţia şi înţelegerea noastră. Conform datelor colectate de DGASPC la nivel naţional, în anul 2025 au fost înregistrate 20.403 cazuri de abuz, neglijare sau exploatare a copiilor”, anunţă, joi, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.

Reprezentaţii instituţiei precizează că cele mai multe cazuri au avut loc în mediul familial, locul în care copiii ar trebui să fie cel mai în siguranţă. 16.939 de cazuri s-au înregistrat în familie şi 970 în unităţi de învăţământ.

“Siguranţa copiilor noştri nu este negociabilă. Cifrele ne arată o realitate dureroasă, dar ne oferă şi direcţia în care trebuie să acţionăm mai ferm. Rolul nostru, la ANPDCA, este de a construi o plasă de siguranţă reală, în care niciun copil să nu se simtă abandonat în faţa suferinţei. Modernizarea mecanismelor de alertare şi intervenţie este prioritatea noastră, pentru că un copil protejat astăzi înseamnă un adult echilibrat mâine”, a declarat Helena Omna Raicu, preşedintele ANPDCA.

Potrivit datelor transmise de reprezentanţii instituţiei citate, în 2025, eforturile specialiştilor din DGASPC-uri s-au concentrat pe asigurarea accesului la servicii esenţiale:

• 11.378 de copii au beneficiat de consiliere psihologică

• 8.212 copii au primit asistenţă şi consiliere juridică

“De asemenea, modernizarea Numărului Unic Naţional 119 rămâne pilonul nostru strategic în lupta împotriva abuzului. Printr-un proiect derulat de ANPDCA, în parteneriat cu STS, peste 66 de milioane de lei sunt investite în modernizarea infrastructurii 119, dar şi în formarea specialiştilor, aplicaţii mobile şi dezvoltarea unor mecanisme digitale noi de alertare (chatbot şi chatlive) pentru copii”, au mai transmis reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.

Apelul la numărul 119 este gratuit, non-stop şi confidenţial.

Exit mobile version