
Un proiect de ordonanță de urgență al guvernului Bolojan consultat de G4Media arată că toți bugetarii care sunt și pensionari pot rămâne angajați la stat dacă acceptă să își reducă pensia cu 85%.
Singurii bugetari care pot scăpa de această prevedere sunt persoanele alese în funcții publice și persoanele numite în funcție în Instituțiile/Autoritățile publice prin Hotărâre a Camerei Deputaților, a Senatului ori a Camerelor reunite ale Parlamentului, pot cumula pensia cu salariul pe durata exercitării mandatului.
Proiectul de OUG mai prevede că toate detașările și transferurile de bugetari încetează în 30 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență.
De la prevederile privind transferurile și detașările sunt exceptate câteva categorii – detașările privind desfăşurarea unei activităţi în cadrul unor organisme sau instituţii internaţionale, personalul din instituțiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională detașat în autoritățile și instituțiile publice, personalul din instituțiilor publice de apărare, ordine publică şi securitate națională care participă la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului roman.
Proiectul de OUG vizează modificarea Codului Administrativ.
- Prevederea legată de interdicția cumulului pensie-salariu:
Art. VI (1) Personalul plătit din fonduri publice în conformitate cu prevederile Legii – Cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și personalul regiilor autonome înfiinţate de stat, ai societăţilor/companiilor naţionale, ai societăţilor la care statul este acţionar unic sau deţine o participaţie majoritară, ai regiilor autonome înfiinţate de unităţile administrativ-teritoriale, ai societăţilor la care unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici sau deţin o participaţie majoritară, precum și ai autorităților de reglementare, căruia i-a fost emisă decizia de pensionare din sistemul public de pensii, în conformitate cu principiul contributivității, a unei pensii de serviciu sau a unei decizii de pensionare din sistemul militar de pensii, acordată în condițiile prevăzute de legislația specifică, poate continua activitatea cu acordul anual al ordonatorului de credite/angajatorului, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.
(2) Persoanele prevăzute la alin.(1) pot fi menținute în activitate, în baza unei cereri, cu condiția reducerii cuantumului pensiei cu 85%.
(3) Prevederile alin.(1) și (2) se aplică și în situația reîncadrării în baza unui nou raport de muncă/de serviciu, în condițiile legii.
(4) În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, ordonatorii de credite/angajatorii prevăzuți la alin.(1) au obligația de a înceta de drept contractele de muncă, raporturile de muncă sau de serviciu ale pensionarilor care nu și-au exprimat opțiunea prevăzută la alin.( 2 ).
(5) Prin excepție de la prevederile alin.(1)–(3) persoanele alese în funcții publice și persoanele numite în funcție în Instituțiile/Autoritățile publice prin Hotărâre a Camerei Deputaților, a Senatului ori a Camerelor reunite ale Parlamentului, pot cumula pensia cu salariul pe durata exercitării mandatului.
(6) De prevederile alin.(5) beneficiază și persoanele care dețin mandate a căror durată este prevăzută în Constituție pe durata exercitării mandatului.