In vizor

BÃRBAT CERCETAT PENTRU TRAFIC INTERNAȚIONAL ȘI INTERN DE DROGURI DE MARE RISC

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 24 de ani, cercetat pentru trafic internațional de droguri de mare risc și trafic intern de droguri de mare risc.

În dimineața de 19 ianuarie 2026, bărbatul a fost prins în flagrant delict, în municipiul București, în timp ce ar fi deținut și transportat aproximativ 80 de grame de cocaină, 994 de comprimate ecstasy, 500 de grame 4-BMC și 1.500 de grame N-ethylnorpentedrone (droguri de mare risc și substanțe psihoactive), destinate comercializării.

De asemenea, din autoturismul acestuia au fost ridicate 1.280 de lire sterline.

Din actele de urmărire penală a reieșit că, în luna ianuarie 2026, bărbatul ar fi procurat, din Belgia, substanțele interzise pe care le-ar fi introdus în țară prin intermediul unei firme de curierat internațional, într-un colet, ascunse în cutii de detergent și pachete pentru șervețele umede .

La data de 19 ianuarie 2026, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea bărbatului, astăzi, 20 ianuarie, fiind sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.