Polițiștii din cadrul Secția 2 Craiova au fost sesizați prin apel la Serviciul de Urgență 112, de către o persoană care a anunțat că prietenul său ar fi fost rănit cu un obiect tăietor-înțepător.
În urma verificărilor efectuate de oamenii legii, apelantul a fost identificat chiar în persoana agresorului.
În timp ce se aflau într-un imobil din Craiova, unde locuiau împreună, între cei doi tineri de 22 de ani ar fi izbucnit un conflict spontan.
În timpul altercației, unul dintre ei l-ar fi lovit pe celălalt cu un obiect tăietor-înțepător în zona fesei, provocându-i leziuni.
La fața locului a intervenit un echipaj de ambulanță, iar victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit autorităților, tânărul era conștient și cooperant în momentul transportului.
A fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de lovirea sau alte violențe, iar suspectul a fost condus la sediul poliției pentru audieri.
Ulterior, în baza probatoriului administrat și sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
În cursul zilei de astăzi, suspectul urmează să fie prezentat procurorilor cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
