Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, o serie de atenționări Cod galben și Cod portocaliu de instabilitate atmosferică, averse torențiale însemnate cantitativ, intensificări ale vântului și vijelii, valabile până joi dimineața în mai multe zone din țară.
Conform prognozei de specialitate, pe parcursul zilei de marți, între orele 14:00 – 22:00, în județele Prahova, Buzău, Vrancea și în zona montană a județelor Vâlcea, Argeș și Dâmbovița se vor semnala averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii (viteze la rafală de 50 – 70 km/h). Pe arii restrânse va fi grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1 – 3 cm), iar în intervale scurte de timp (până la trei ore) și prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20 – 30 l/mp, izolat de peste 40 l/mp.

Sursa: ANM
De asemenea, un al doilea Cod galben de vreme instabilă va fi valabil în intervalul 21 iulie, ora 22:00 – 22 iulie, ora 9:00, în zone din Muntenia, sudul și estul Olteniei, sud-vestul Moldovei și al Transilvaniei și local în Carpații Meridionali și de Curbură, unde vor fi averse torențiale însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii (viteze la rafală de 50 – 70 km/h). Prin acumulare, cantitățile de apă vor fi ajunge să depășească, pe arii restrânse, 40 – 50 l/mp.
Pe parcursul zilei de miercuri, 22 iulie, în intervalul orar 1:00 – 9:00, un Cod portocaliu de averse torențiale importante cantitativ va afecta județele Argeș, Dâmbovița, Prahova și zona de munte a județului Buzău.
Totodată, un nou Cod portocaliu va avea valabilitate miercuri, între orele 12:00 – 22:00, în județele Constanța, Tulcea, Galați, Brăila și estul județelor Ialomița și Călărași. În aceste areale, vor fi averse torențiale importante cantitativ, iar în intervale scurte de timp și prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 25 – 50 l/mp și izolat de peste 70 l/mp.
Potrivit meteorologilor, în perioada 22 iulie, ora 9:00 – 23 iulie, ora 3:00, va fi valabilă o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică în zone din Muntenia, Dobrogea, estul Olteniei, jumătatea sudică a Moldovei, sud-vestul Transilvaniei și local în Carpații Orientali și Meridionali, unde vor fi perioade cu averse torențiale însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii (viteze la rafală de 50 – 70 km/h).
Pe arii restrânse va fi grindină de mici și posibil medii dimensiuni (1 – 3 cm) și cantitățile de apă acumulate vor fi, în general, de 20 – 30 l/mp, dar pot trece de 40 – 50 l/mp pe arii restrânse.
