
Polițiștii au fost sesizați de o tânără, de 27 de ani, din comuna Plenița, cu privire la faptul că, în noaptea de 4 spre 5 mai a.c., persoane necunoscute ar fi pătruns în locuința sa din municipiul Craiova, de unde ar fi sustras suma de 28.800 lei.
În urma activităților investigativ-operative desfășurate de către polițiști, a fost identificat un tânăr, de 27 de ani, din comuna Caraula, bănuit de comiterea faptei.
Totodată, pe numele acestuia a fost emis un mandat de aducere, fiind pus în executare cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției nr.7 Poliție Rurală Plenița.
În baza probatoriului administrat, tânărul a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj”, a declarat agent principal Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj.
Tânărul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de luare a unei măsuri preventive.