In vizor

Trei tineri din Craiova reținuți după un conflict pe bulevardul Tineretului

Trei tineri cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, din municipiul Craiova, au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Craiova. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu, aceștia sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe, în urma unui conflict izbucnit în noaptea de 12 octombrie, pe bulevardul Tineretului din Craiova.

Sesizarea a fost făcută de un bărbat de 38 de ani, din comuna Gângiova, care a anunțat că mai multe persoane s-au bătut, iar trei dintre acestea au avut nevoie de îngrijiri medicale. Polițiștii au intervenit de urgență și i-au găsit pe bărbatul care a făcut apelul la 112 și pe doi minori, de 14 și 15 ani, din Craiova.