Campioana Universitatea Craiova a fost învinsă de FC Argeș cu scorul de 1-0 (1-0), duminică seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a patra a Superligii de fotbal.
Unicul gol al partidei a fost înscris de Yanis Pîrvu (7), din pasa lui Taylor Luvambo, care i-a furat mingea lui Adrian Rus la un contraatac.
Universitatea a dominat jocul în cea mai mare parte a timpului, dar a fost lentă, neinspirată și a făcut multe greșeli.
Alexandru Cicâldău a ratat incredibil de la 11 metri (28), trimițând pe lângă poartă.
În min. 49, portarul Cătălin Căbuz a respins șutul lui Simon Elisor, iar apoi Leard Sadriu a blocat șutul lui David Matei.
Cicâldău (54) a reluat pe lângă poartă din 4 metri.
În min. 66, la o eroare a lui Tudor Băluță, Luvambo a ratat singur cu portarul Răzvan Sava.
Ștefan Baiaram a avut ultimele ocazii mari ale gazdelor, dar a ratat incredibil cu capul din 6 metri (69), iar apoi a trimis în bară (74).
FC Argeș este lider după acest succes.
