
Un accident rutier a avut loc pe DN 6, în afara localității Cârcea. Două mașini au intrat în coliziune, iar în urma impactului o fată de 13 ani și o femeie de 53 ani au ajuns la spital.
„Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că un autoturism condus de o femeie, de 53 de ani, din Craiova, nu ar fi acordat prioritate, la plecarea de pe loc, unui autoturism condus pe DN 6, în afara localității Cârcea, în direcția Craiova către Caracal, de o femeie de 51 de ani, din Craiova, intrând în coliziune cu acesta.
În urma evenimentului rutier, femeia de 53 de ani și o adolescentă de 13 ani, pasageră pe bancheta din spate în autoturismul condus de aceasta, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital, conștiente și cooperante.
Conducătoarele auto au fost testate cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative”, a declarat agent șef de poliție Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor accidentului.