Eveniment

Bolojan vrea să crească vârsta de pensionare și pentru angajații din MAI sau MAPN

Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri seară, că, la fel ca în cazul magistraţilor, trebuie corectate toate sistemele în care se permite pensionarea la 50-52 de ani şi unde pensia este cât ultimul salariu, precizând că în martie Guvernul ar urma să vină cu proiecte de legi care să pună în practică acest principiu şi în cazul altor categorii care beneficiază de pensii speciale. Bolojan a explicat că este vorba despre angajaţii din Ministerul de Interne, din zona de apărare şi de siguranţă şi ordine publică, însă a subliniat că în toate cazurile va exista o perioadă tranzitorie pentru a nu produce „şocuri” în sistem, dar şi excepţii pentru cei care lucrează în condiţii dificile.

„Consider că pentru toate sistemele în care se permite pensionarea la o vârstă de 50-52 de ani, când un om este în deplinătatea capacităţilor fizice şi intelectuale şi acolo unde pensia este cât ultimul salariu trebuie corectate lucrurile”, a afirmat, miercuri seară, premierul Ilie Bolojan la Digi 24.

Potrivit premierului, acest lucru este necesar nu doar din perspectiva echităţii sociale şi a recâştigării încrederii populaţiei, ci şi din punct de vedere al sustenanalităţii sistemului public de pensii, în condiţiile în care în anii următori vor ieşi la pensie sute de mii de oameni.

„Ne propunem ca in martie să venim cu proiecte de legi care să pună în practică acest principiu privind vârsta de pensionare şi nivelul pensiei. Este vorba despre angajaţii Ministerului de Interne, cei din zona de Apărare şi din zona de ordine publică şi siguranţă naţională”, a afirmat Bolojan.

Premierul a precizat însă că există angajaţi din aceste zone care lucrează în condiţii de solicitare fizică ridicată, iar acestea ţin de condiţii dificile de muncă, cum este cazul paraşutiştilor jandarmilor „din prima linie”, care în continuare trebuie să beneficieze de drepturi de pensionare mai rapidă.

„Există însă şi situaţii în care se poate lucra fără probleme până la 65 de ani, ca de exemplu, la birouri sau în posturi de pază”, a explicat Bolojan.

Întrebat punctual despre un militar care a fost în teatrele de operaţiuni din Irak sau Afganistan, dacă acesta se poate pensiona mai devreme, Bolojan a spus că vor fi discuţii cu specialişti din sistemele respective şi se va stabili pentru fiecare în parte, acolo unde există condiţii dificile, cum trebuie acţionat.

„Ca principiu, ieşirea la pensie la 48-50 de ani şi pensia cât ultimul salariu nu mai pot fi suportate. Celelalte lucruri trebuie reglate, va fi însă o perioadă tranzitorie, ca şi la magistraţi, aşa încât să nu existe şocuri în sistem, prin plecări bruşte”, a spus Bolojan.

Premierul a punctat că, similar magistraţilor, şi în celelalte sisteme de pensii speciale cei aflaţi în prag de pensionare şi care îndeplinesc deja condiţiile de ieşire la pensie să poată beneficia de prevederile legii anterioare.

Judecătorii Curţii Constituţionale au respins, joi, după două luni şi cinci amânări, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) la legea privind pensiile de serviciu ale magistraţilor, ceea ce înseamnă că pensiile acestora pot fi reduse, iar vârsta de pensionare va creşte treptat, ajungând la 65 de ani, ca în sistemul de pensii publice.