In vizor

Doi bărbați din Dolj au furat cupru din Austria în valoare de 75.000 de euro

În dimineața zilei de 19 martie a.c., polițiști specializați din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Dolj, împreună cu polițiști din cadrul Secției nr.12 Poliție Rurală Daneți, au organizat și executat o acțiune pe linia persoanelor urmărite în temeiul legii. În cadrul acțiunii, în comuna Celaru, polițiștii au depistat doi bărbați, de 29 și 43 de ani, din localitate, urmăriți la nivel internațional.

Pe numele acestora, autoritățile judiciare din Austria au emis mandate europene de arestare, în vederea extrădării, pentru comiterea pe teritoriul acestui stat a infracțiunilor de furt calificat, cei doi fiind bănuiți de furtul unor componente din cupru în valoare de aproximativ 75.000 de euro.

Bărbații au fost prezentați Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova care a emis ordonanțe de reținere, pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. Persoanele reținute urmează să fie prezentate Curţii de Apel Craiova în vederea emiterii mandatelor de arestare.