In vizor

Două case din Filiași, cuprinse de flăcări

Pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la două case de pe strada Simion Bărnuțiu din Filiași.

La fața locului au ajuns trei autospeciale de lucru cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor.

Pompierii au constatat că incendiu se manifesta la două case de locuit cu posibilitatea de propagare la casele de locuit din vecinătate.

În prima gospodărie ardea, în totalitate, o anexă gospodărească și acoperișul casei de locuit pe o suprafață de 160 mp.

În cea de a doua gospodărie ardea acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 200 mp.

S-a lucrat pentru localizarea și lichidarea incendiului nu au fost înregistrate victime.

Cauza probabil de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric.