In vizor

Piața Centrală din Craiova NU dispare. Primarul Lia Olguța Vasilescu: „NU SE MUTĂ! Se extinde”

Lia Olguța Vasilescu a explicat într-o postare pe Facebook că Piața Centrală va fi reabilitată și chiar mărită, la fel și parcarea.

„Vreau să revin asupra subiectului Piața Centrală, pentru că mulți craioveni mă întreabă dacă se mută. NU! NU SE MUTĂ! Se extinde. Inclusiv pe zona unde e acum parcarea ei. Așadar SUPRAFAȚA PIEȚEI CENTRALE SE DUBLEAZĂ, iar deasupra ei se vor construi două etaje de parcare! Astfel, în loc de 50 de locuri de parcare în prezent, vor fi 400, care vor deservi toată zona! Confuzia a apărut de la declarația mea că se mută în Bariera Vâlcii hala care este monument istoric, și care va deveni, la rândul ei, piață. Dar asta nu înseamnă că se mută Piața Centrală. Sunt convinsă că jurnaliștii au înțeles foarte bine, dar unii, care au vrut să provoace confuzie și panică, au scris că se “rade” Piața Centrală. Cum să “razi” ceva, ce extinzi de fapt? E ca la Radio Erevan: nu se mută Piața Centrală, ci se reconstruiește cu mai multe locuri de parcare, nu se desființează o piață, ci se reabilitează două! , a scris Lia Olguța Vasilescu, pe Facebook.