
Primăria Craiova a pregătit primele căsuțe pentru comercianții de la Târgul de Paște.
„Avem gata primele căsuțe pentru comercianți de la Târgul de Paște, care va avea loc în Parcul Romanescu, din Craiova! Anul acesta, tema aleasă este de carnaval al primăverii și va fi o adevărată explozie de culoare: zeci de mii de flori, ornamente spectaculoase, gondole, costume braziliene și venețiene cu măști, proiecții pe apă, arbori luminați noaptea, echipamente și instalații de jocuri, scenă pe care evoluează cei mai buni artiști, păpuși supradimensionate, baloane zburătoare și multa butaforie! M-am bucurat să aflu ca deja hotelurile din Craiova sunt rezervate pentru weekendul de deschidere! Românii, și nu doar ei, știu că suntem cei mai buni în a oferi turism de calitate!”, a transmis primarul Craiovei Olguța Vasilescu.
Deja a fost stabilit un program artistic pe care Primăria Craiva îl vrea la Târgul de Paște:
- 12 aprilie – Bogdan Uță Band, prestație cu durata de 60 minute
- 3 aprilie-THEO ROSE, orele 19:00, prestație cu durata de 50 minute
- 3 aprilie – DJ EMIL SAFTA, prestație cu durata de 120 minute
- 20 aprilie – DAMIAN DRĂGHICI & BROTHERS, orele 20:00, prestație durata de 60 minute
- 20 aprilie – DJ CAMIL, prestație cu durata de 120 minute
- 21 aprilie FELI, orele 20:00, prestație cu durata de 50 minute
- 25 aprilie – DJ DOBRE, prestație cu durata de 60 minute
- 27 aprilie – MC Dorin Band, prestație cu durata de 60 minute
- 01 mai-ANDIA, orele 20:00, prestație cu durata de 60 minute
- 01 mai – Mash Up, prestație cu durata de 60 minute
- MC Tom Crîngureanu – zilele 11, 13, 20, 21 aprilie și 1 mai.