
Un bărbat și două femei, cu vârste de 31, 33 și 27, au fost prinși în Craiova. Cei trei erau urmăriți internațional pentru furt. Aceștia au furat produse cosmetice, din Austria, în valoare de 31.000 de euro. Bărbatul și cele două femei sunt din Craiova și au fost reținute pentru 24 de ore.
Pe teritoriul Austriei au primit un mandate de arestare în vederea extrădării. Cei trei urmează să fie prezentați Curţii de Apel Craiova în vederea emiterii mandatelor de arestare.
„Astfel, în urma exploatării cu celeritate a unor date și informații, polițiștii au depistat trei persoane, un bărbat de 31 de ani și două femei de 33 și 27 de ani, toți din municipiul Craiova, urmăriți la nivel internațional.
Față de aceștia, autoritățile judiciare din Austria au emis mandate europene de arestare în vederea extrădării, pentru comiterea pe teritoriul acestui stat a infracţiunii de furt calificat, aceștia fiind cercetați pentru furtul de produse cosmetice în valoare de 31.000 de euro.
Cei trei au fost prezentați Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova care a emis ordonanțe de reținere, pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. Persoanele reţinute vor fi prezentate Curţii de Apel Craiova în vederea emiterii mandatelor de arestare”, a explicat IPJ Dolj.