In vizor

Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore după ce l-a agresat pe şoferul maşinii care îl lovise uşor pe trecerea de pietoni

Un bărbat a fost reţinut de poliţiştii din Dolj, pentru 24 de ore, după ce l-a agresat pe şoferul maşinii care îl lovise uşor în timp ce traversa un bulevard pe trecerea de pietoni. În urma accidentului, pietonul nu a fost rănit. Între el şi şofer a avut loc un conflict, iar pietonul a lovit cu pumnii unul dintre geamurile autoturismului.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat, joi, că poliţiştii au fost sesizaţi de un bărbat de 53 de ani, din Craiova, despre faptul că a fost agresat fizic în timp ce se afla în trafic.

“Poliţiştii deplasaţi de urgenţă la faţa locului au constatat faptul că, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Oltenia, la intersecţia cu bulevardul Tineretului, bărbatul de 53 de ani ar fi lovit uşor un bărbat de 44 de ani, din municipiul Craiova, ce se deplasa pe trecerea de pietoni, fără a-i fi provocate leziuni, moment în care cel din urmă ar fi lovit cu pumnii în geamul portierei autoturismului condus de bărbatul de 53 de ani. Ulterior, cei doi şi-ar fi adresat injurii reciproc, izbucnind un conflict spontan, în urma căruia bărbatul de 44 de ani l-ar fi agresat fizic pe bărbatul de 53 de ani”, au afirmat reprezentanţii IPJ Dolj.

Bărbatul de 44 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.