In vizor

Un bărbat aducea droguri din Olanda și le vindea consumatorilor din Craiova

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 48 de ani, cercetată pentru efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Din materialul probator administrat a rezultat că, persoana cercetată ar fi procurat din Olanda, în scopul comercializării către diferiți consumatori din municipiul Craiova, aproximativ 500 de grame de pulbere de substanță psihoactivă (ADB-4en-PINACA, canabinoid sintetic).

Pe parcursul perchezițiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă. Ieri, 19 februarie, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea persoanei cercetate, pentru 24 de ore, iar astăzi, 20 februarie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă a acesteia, pentru 30 de zile”, transmis procurorii de la DIICOT Dolj.

Bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile.