In vizor

Craiova, la Târgul de Turism de la Sofia

După ce, săptămâna trecută, Craiova s-a aflat pe lista destinațiilor turistice promovate de România la Bursa Internațională de Turism (ITB) Berlin, cel mai important târg de turism din lume, după precizat reprezentanții Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), în aceste zile orașul este prezent la cel mai important târg internațional de turism din Bulgaria – „Holiday & Spa Expo Sofia”, anunță reprezentanții Primăriei.

Potrivit acestora, standul Craiovei de la ITB Berlin a fost admirat și de ambasadoarea României în Germania, Excelența Sa doamna Adriana Stănescu.

”Sunt din ce în ce mai mulți străini care doresc să descopere noi locuri de vizitat. Iar Craiova a devenit un magnet pentru turiștii în căutare de povești sau experiențe inedite. Târgul de Crăciun și de Paște, IntenCity sau Shakespeare, dar și parcurile și muzeele noastre cu lucrări de Brâncuși sunt câteva dintre obiectivele cu care ne mândrim pe oriunde mergem și care au transformat Craiova într-o destinație turistică. De aceea, participarea la cele mai importante târguri internaționale de profil ne ajută să ne promovăm și mai mult orașul și de a fi în contact cu ultimele tendințe din domeniu”, a declarat Lia Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova.