
Consiliul Județean Dolj, Consiliul Local Craiova, Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Craiova se asociază pentru construirea unui nou centru de detenție, în care să fie relocați deținuții din Penitenciarul Craiova, aflat pe strada Vasile Alecsandri din Bănie.
„Obiectul prezentului protocol îl constituie colaborarea între părți în scopul relocării Penitenciarului Craiova în afara Municipiului Craiova, prin realizarea unui obiectiv de investiții constând în construirea unui nou penitenciar pe teritoriul Județului Dolj, pe cele trei parcele cu numerele cadastrale 34845, 37088 și 37090, aflate în domeniul public al statului, în proprietatea Penitenciarului Craiova-Pelendava. La finalizarea obiectivului de investiții, terenul și construcțiile aferente noului penitenciar vor fi preluate cu titlu gratuit în domeniul public al statului și în administrarea Penitenciarului Craiova, aflat în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor – Ministerul Justiției. În vederea pregătirii obiectivului de investiții, colaborarea dintre părți vizează: a) stabilirea cu exactitate în teren, a amplasamentului pe care se va construi viitorul penitenciar și, după caz, reglementarea situației juridice a terenului, în acord cu prevederile legale incidente; b) finanțarea și realizarea Studiului de prefezabilitate (dacă este cazul) și Studiului de fezabilitate de către Municipiul Craiova, în baza documentelor furnizate de părți; c) derularea etapelor subsecvente de elaborare a documentației tehnico-economice aferentă obiectivului de investiții și realizarea acestuia, în funcție de fondurile alocate cu această destinație, în acord cu sfera de competență a fiecărei părți”, se arată în referatul de aprobare a proiectului.
Administrația Penitenciarelor ar urma să „finalizeze obiectivul de investiții, să coordoneze toate demersurile pentru relocarea unității de detenție și să întocmească documentațiile necesare pentru transferul imobilului reprezentând actualul sediu al Penitenciarului Craiova în proprietatea publică a Municipiului Craiova, cu titlu gratuit”.
Penitenciarul din Craiova, situat într-o zonă centrală și înconjurat de locuințe, un colegiu și chiar o grădiniță, nu a fost considerat pentru relocare în planul inițial al Ministerului Justiției. Lia Olguța Vasilescu a cerut astfel, în februarie 2024, revizuirea listei, răspunzând dorințelor comunității locale de a muta instituţia penitenciară în afara orașului.
O lună mai târziu, Guvernul a aprobat, prin memorandum relocarea penitenciarului din Craiova, dar și a celor din Târgu Jiu, Miercurea Ciuc şi Brăila. Potrivit unui comunicat al Executivului, beneficiile relocării închisorilor în afara zonelor urbane prezintă numeroase aspecte pozitive din perspectiva sistemului administraţiei penitenciare, precum creşterea siguranţei publice şi îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie.
Construcția noului penitenciar, în care să intre 1.000 de deținuți, ar fi de peste 160.000 euro, valoare calculată la finele anului 2023.