Politica

PSD a validat candidatura lui Crin Antonescu la prezidențiale/PNL și UDMR o vor face zilele viitoare

Marți, Consiliul Politic Național al PSD a validat candidatura lui Crin Antonescu pentru alegerile prezidențiale din 4 mai. Radu-Ștefan Oprea, șeful Cancelariei premierului, a declarat că la nivelul Coaliției va exista un singur candidat.

“A fost validată candidatura domnului Crin Antonescu. Ca pas următor, vom avea Congresul extraordinar al partidului pe 2 februarie, iar în acel moment candidatura domnului Crin Antonescu, din perspectiva PSD, va fi pe deplin validată. Totuși, decizia de astăzi cred că spune foarte multe”, a declarat Oprea.

Citește și: Crin Antonescu, candidatul ”perfect” pentru întoarcerea în trecut a României

Oprea a adăugat că “suntem într-un calendar foarte predictibil, dar în toată Coaliția sunt ireversibile”.

Întrebat dacă s-au prezentat sondaje cu privire la poziția lui Crin Antonescu în intențiile de vot, Oprea a menționat că nu, dar “cu certitudine la baza deciziei noastre stau și aceste sondaje”.

Partidul, divizat când vine vorba de Crin Antonescu

Conform unor surse politice, în PSD există persoane care nu susțin candidatura lui Crin Antonescu și care preferă pe Victor Ponta.

Referitor la intenția lui Victor Ponta de a candida la prezidențiale, Oprea a subliniat că nu poate exista decât un singur candidat din partea Coaliției, acela fiind Antonescu. Nu s-a discutat despre eventualitatea excluderii lui Ponta din PSD în cazul în care anunță candidatura.

Marcel Ciolacu a mai declarat că nu mai dorește să candideze și că, “având în vedere conjunctura geopolitică, este cea mai bună decizie luată de colegii mei astăzi (de a-l susține pe Crin Antonescu – n.r.)”.

Un sondaj efectuat între 10 și 16 ianuarie 2025 de către Avangarde arată că pro-rusul Călin Georgescu este lider în clasamentul candidaților la alegerile prezidențiale.

Conform sondajului, dacă alegerile ar avea loc duminica viitoare, Călin Georgescu ar obține 38% din voturi, urmat de Crin Antonescu (25%), Nicușor Dan (17%), George Simion și Elena Lasconi (6%), Diana Șoșoacă (5%). Un alt candidat ar aduna 3%.

+++

Recent, președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunțat că Biroul Executiv al PNL a votat în unanimitate convocarea, pe 26 ianuarie, a forului statutar pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu.

Șeful UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că Uniunea va oferi un vot de validare până la finele lunii ianuarie în favoarea lui Crin Antonescu.

+++

Pe 13 ianuarie, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că “poate facem un Congres comun cu PNL și UDMR” pentru a valida candidatura lui Crin Antonescu.

Întrebat dacă se menține decizia cu privire la candidatura lui Crin Antonescu din partea Coaliției, Ciolacu a spus că “în sondaje va exista un singur candidat – Crin Antonescu. Apoi, vor urma şedinţele Consiliului Politic Național și Congresul, poate vom organiza un Congres comun cu PNL și UDMR”.

Pe 9 ianuarie, președintele Consiliului Național al PSD, Mihai Tudose, a afirmat că în cadrul ședinței Coaliției s-a decis clar ca Antonescu să fie candidatul comun, dar PSD va realiza un sondaj mai amplu pentru a evalua opinia publicului.

Referitor la sondajul pe care PSD vrea să-l efectueze, Tudose a specificat că acesta nu va fi un sondaj “dacă Antonescu este frumos sau nu, înalt sau scund: “Este, practic, un studiu complex, care durează mult, pentru a vedea starea de spirit a populației și problemele reale cu care se confruntă aceasta”.

Când a fost întrebat dacă există posibilitatea ca candidatura lui Crin Antonescu să fie retrasă, Mihai Tudose a răspuns: “Da, există și posibilitatea ca Antonescu să se retragă, există posibilitatea să cadă luna peste noi, la noapte”.

De asemenea, el a menționat că s-a stabilit clar că, pentru candidatul comun, acesta nu poate fi un președinte al celor două partide.

Pe 4 ianuarie, Crin Antonescu a afirmat la Digi24 că a suspendat unilateral acordul prin care a fost desemnat candidat al coaliției aflate la putere, după ce pe 23 ianuarie liderii noii Coaliții PSD-PNL-UDMR și minorități au anunțat în Parlament că fostul lider USL este candidatul comun la alegerile prezidențiale.

„Referitor la calitatea mea de candidat, cunoscută și recunoscută public până acum, anunț că în mod unilateral, în calitate de candidat, consider că acordul privind această candidatură este suspendat”, a afirmat Crin Antonescu.